Marea aventura-Delta Dunarii 2016


   Prin vara lui 2015 am placerea sa-l cunosc pe unul dintre "capitanii" deltei  Bogdan Ionut Ganea, el organiza ture de caiac in Delta Dunarii, eu dornic sa incerc noua experienta. (pentru doritorii de aventura site-ul cu pricina www.mowiti.com). Din motive care tin de tumultul societatii  moderne si al labirintului pervers al timpului nu am putut sa particip la tura organizata de el.

    Un an mai tarziu totusi astrele imi sunt favorabile, asa ca organizez toate cele de cuviinta pentru o tura de 5 zile. Drumul parca a fost cam lung pentru dorinta care ardea in mine, insa la ora 7 dimineata  ajung in Tulcea, unde urma sa ma intalnesc cu noii tovarasii  de aventura. Ne organizam, pregatim barcile, inghesuim bagajele si plecam pe bratul Sulina imediat dupa Tulcea. Eu in barca singur cu gandurile mele si ceva mai multe bagaje contemplam vastitatea fluviului, pana cand se produce inevitabilul, capitanu Bogdan da ordin sa traversam Dunarea si sa mergem spre aval cam 3 km, apoi sa ne incadram spre stanga pe canalul mila 35. Ma uit inainte, deja 3 plutitoare din grupul nostru se indreptau  catre malul celalat, ma gandesc ca daca ei au trecut, o sa pot si eu. Motorasul toarce frumos, verific amperii consumati, ma uit stanga-dreapta la trafic si ma avant catre celalalt mal. Incet-incet traversez intinderea de apa, incept sa-mi recapat viguarea si nu trece mult si ajung la canal (asta a fost prima mea intalnire apropiata cu Dunarea). 

    De aici peisajul devine din ce in ce mai pitoresc, probabil n-as putea sa descriu in cuvinte paleta de verdeata ce ne inconjura si curgerea de apa care completa acest tablou mirific. E loc de admirat, loc de poze, viteza mica de deplasare e ideala pentru a descoperi detaliile care in mod normal nu le-ai observa dintr-o barca clasica; sentimentul e sublim, simt ca suntem de acolo, ne incadram perfect in tablou....

    Nu trece mult si o cotim stanga pe alt canal mai mic, mai putin circulat, de acolo mai mergem o bucata de vreme si acostam pe o bucata de oarecum pamant. Locul nu e tocmai optim pentru a plasa cortul, mal intalnesti destul chiar de la iesirea din barca. Incerc sa plasez cortul pe o bucata de pamant mai inalta, insa constat cu stupoare ca tot compartimentul din fata e inundat, iar cortul, sacii, salteaua si ceva bagaje sunt fleasca. (asta s-a intamplat dupa ce m-am apropiat prea mult de o barca rapida si a trebuit sa incalec din scurt siajul). Colegii de suferinta au mai imbunat situatia, cu un foc caldut de lemne, iar capitanul Bogdan ne-a delectat cu un gulas bestial facut ad-hoc. 

  Ziua a 2-a primim desteptarea devreme, poate prea devreme pentru o zi de week-end, strangem bagajele, lingem resturile de gulas si ne punem pe treaba. Eu destul de linistit, nu prea aveam mare efort fizic de facut, mai mult ma gandeam la tovarasii de padelat carora li se marise portia zilnica cu cativa km buni. La fel ca si in prima zi diversitatea naturii nu ma lasa sa ma plitisesc, din cand in cand linistea ne e tulburata de diverse  vase cu turisti, saluturi prelungite, poze multe, urari de bine si un interes mare la barca mea cu panori solare, lucru care nu poate decat sa ma bucure, curiozitatea ii impingea sa-si reduca viteza de deplasare. 

    Sincer nu stiu unde s-au scurs atatea ore, ziua este pe sfarsite, soarele incepe sa-si piarda din putere, eu trag de ultimii amperi sa ajung la Nea Misu, gazda noastra din a 2-a seara, unde ne astepta o masa copioasa si un generator pe benzina dornic sa-mi incarce bateria. Aici am descoperit sediul partidului GVU (gandire-viziune-unitate sau gatul-vesnic-umed), precum si o delicioasa mancare de chiftelute de peste in sos. Am aderat la platforma program, reprezentantul nea Misu, ne-a alocat niste locuri in aripa tanara a partidului. De data asta corturile le-am amplasat intr-o zona uscata pe malul canalului.

    A 3-a zi dimineata m-a gasit bine-dispus, dornic de noi aventuri, urma sa ajungem in civilizatie in micul satuc Mila 23.  Am lasat cu parere de rau in urma partidul care ne-a imbratisat cu atata caldura, si ne-am lasat dusi de ape intr-un nou voiaj. Punctul culminant al traseului a fost lacul Fortuna, un lac nu foarte adanc insa destul de mare ca suprafata. De pe suprafata lacului se vedeau in departare dealurile  Mahmudiei.

    Astazi intinderea de ape are dimensiuni mult mai mari, intram pe Dunarea Veche, ne apropiem de Mila 23, zona incepe sa fie animata de tot felul de ambarcatiuni, semn ca civilizatia e aproape. Ocolim Mila 23 si mergem catre lacul interior al localitatii, lac calm, linistit, unde ne astepta tanti Valentina, cu ale ei specialitati de peste. Parcam atelajele si facem cunostinta cu localnicii, apoi ne retragem la magazin pentru refacerea stocului de alimente si apa.

    Am ramas placut impresionat de simplitatea localitatii Mila 23 cu trotuare betonate intre case, vile si pensiuni aranjate frumos, magazine bine aprovizionate, scoala si alte cateva atractii locale. La intoarcere am facut si cateva poze, dar nu prea multe ca ma grabeam la ciorba. In fata pontonului gazda avea aranjata un fel de sezatoare, cu loc organizat de masa, langa era bucataria de vara, aici am cunoscut-o pe tanti Valentina, o femeie trecuta de prima tinerete, o bucatareasa desavarsita, care m-a uimit cat peste a gatit si cu care am inceput sa intru in vorba ca na aveam nevoie de curent pentru a doua zi. Pe semne ca am facut conversatie buna, ca imediat dupa ce i-am zis de problema mea apare cu 10 m de prelungitor, care ajung fara probleme pana la barca.

    A 4-a zi plecam destul de tarziu spre nea Vasile, un localnic de pe canalul Litcov. Mergem pe Dunarea veche pana spre localitatea Crisan, intram pe bratul Sulina si mergem in amonte cam 1 km pana la canalul Caraorman. Bucata de 1km mi s-a parut destul de dificila si din cauza curentului cat si a circulatiei intensive. Pe canalul de legatura intre Caraorman si Litcov se innoreaza si incepe sa ploua marunt dar sigur. Cum drumul pana aici fusese destul de lung nu stiam cat curent a ramas disponibil, soarele nu vroia nici el sa ma ajute asa ca am inceput sa ma tarai cu viteza a 4-a. 

   Am mers o buna bucata de vreme, norocul noastru a fost ca nea Vasile a venit cu barca in intampinarea noastra. 

   Ajunsi la nea Vasile am inceput sa ne punem corturile, de remarcat ca "asfaltul" se inmuiase de atata ploaie. Pe mine gandul ma ducea la curentul din baterie sau mai bine zis la lipsa lui, asa ca ma dau bine pe langa propietar sa porneasca generatorul. Aici am remarcat simplitatea traiului in delta si izolarea in care traiesc oamenii, nu curent la discretie, nu canalizare, apa curenta insa era din plin, nu televiziune prin cablu sau net, tot ce te lega de civilizatie era acel generator care cu pretul a cativa litri de benzina iti punea la dispozitie o frantura de program tv.

   Pe la 3 dimineata incepe ploaia, la inceput mai rar, apoi din ce in ce mai puternic, nu dureaza mult si simt umezeala la piceoare, cortul lua apa bine, asa ca imi iau sacul de dormit, slapii si direct in casa la nea Vasile, in holul-bucatarie care avea o mica canapea.

    A 5-a zi dimineata la plecare suntem nevoiti sa anulam tura din cauza vremii si sa ne rugam de nea Vasile sa ne tracteze cu barca pana la Murighiol. Delta devine un loc neprietenos cand se strica vremea si incepe sa bata vantul, caci pe lacuri valurile cresc simtitor. Trecem lacul Isac si intram in Isaccel, valuri puernice ce sa mai, eu facusem legatura cu barca lui Vasile de stalpi din fata ai panourilor solare, erau din inox, asa ca nu-mi faceam probleme de rezistenta. La un momentdat ma ridic in piceoare sa ridic motorul in barca, de la atata iarba incepe sa alunece de pe suport, cand ma intorc pe partea din dreapta fata a barcii intra apa la greu. Ma pregatesc sa sar, nu apuc sa fac lucrarea ca brusc ma trezesc in apa cu barca peste mine. Primul instinct a fost sa ma sperii, apoi mi-am revenit si cautam o scapare, ma uit deasupra, deasupra umbra semn ca sunt sub barca, apoi vad flotorul alb, pun mana pe el si ma ridic la suprafata. Norocul a fost ca eram relativ aproape de mal si am avut unde sa inot.

    Incepe operatiunea de salvare, norocul a fost ca flotoarele imi tineau barca la supratata asa ca am reusit sa o tractam si sa o intoarcem pe pozitie aproape de mal, am recuperat usor cortul, un papuc, sacul de dormit, salteaua autogoflabila, butelia de gaz astea pluteau,  telefonul si cheia de la masina era cu cu mine in geaca, iar acumulatorul s-a blocat in barca datorita greutatii. Dupa vreo 10 minute de cautari localizam sub apa cutia cu scule si incarcatorul, insa motorul de schimb, un scaun pliant si sculele de pescuit au ramas pierdute.

    Explicatia a fost ca sufa de tractare s-a ridicat pe stalpul panourilor, iar nea Vasile a inceput sa ma remorcheze de sus, asa ca 15 cai au fost suficienti sa ma dea cu roatele in sus.

Acum de aici am tras mai multe invataminte, cea mai importanta ar fi vesta de salvare ca ar fi trebuit s-o am pe mine.

    Terminam socoteala si ne punem in sir sa mergem spre Murighiol, eu nu mai vreau sa aud de barca asa ca ma sui cu greu la nea Vasile in atelaj. 

Odata ajunsi la Murighiol se termina si aventura noastra, ne reintoarcem, la pamant, la civilizatie.