Canal Dorobantu-Insula Veresti


    Incepuse toamna, un anotimp foarte indragit de mine, zilele erau inca insorite, temperaturile erau inca favorabile unei noi aventuri. Sondez prognoza meteo, si dau unda verde plimbarii pe Canalul Dorobantu-Dunare-Insula Veresti. Alaturi de mine urma sa fie Tudor, un vechi tovaras. Plecarea din Bucuresti o facem pe la ora 5:30 dimineata, pe la 8 fara suntem pe barajul de la Dorobantu.

Gasim un loc mai omenesc sa punem barca la apa si ne imbarcam cu directia Dunare-Insula Veresti; motorul toarce frumos, il inlocuisem cu unul de 690W, de data asta izolat cu silicon.

Peisajul nu are multe de oferit, in afara de cateva gaste domestice si niste rate, vegetatia e saracacioasa, tipic baraganului. Dupa vreo ora jumate de mers se zaresc dealurile bulgarilor, semn ca ne apropiem de Dunare, din loc in loc apar palcuri de copaci, care se transforma intr-o veritabila oaza de verdeata pe masura ce inaintam. Tragem la mal, langa noi nici tipenie de om sau macar vreun drum de acces asa ca intram nestingheriti intr-o padure de basm, verdeata, liane in copaci, pasari......

Nerabdatori ne imbarcam caci vazusem gura de varsare spre Dunare, inaintam agale, intram pe canal, ne strecuram printre copacii cazuti, o zarim, o simtim, e acolo asa cum apare pe harta Dunarea, deodata cararea noastra capata proportii uriase, curentul ne poarta in aval, dau inapoi, apoi ma opresc, contemplez imaginea, nu stiu pe unde sa ma indrept. Zarim usor in amonte o limba de pamant plina cu pasari, tragem usor spre ea, barca se opreste. Apa e mica pana la glezne, desi eram cam la vreo 15-20 m de mal, coboram si tragem atelajul pana pe insula. Aici vom face o noua pauza, plaja de nisip si intinderea de apa te face sa te simti ca la mare, exploram teritoriul, nici urma de om pe nisip, limba de pamant e doar casa pasarilor. Ne simtim ca 2 copii, sentimentul e de vis, ne uitam in aval si zarim insula Veresti, ultima bucata de pamant romanesc, nu pare departe asa ca ne planuim sa ajungem acolo. Ne pornim la drum Dunarea calma o bucata de vreme, apoi apare un prag de apa, il depasim, incepem sa ne leganam, curentul devine puternic, dupa cateva minute incordate acostam pe insula, pe o plaja de nisip. Incepem sa cercetam terenul, facem poze, apoi ma asez pe nisip, eram rupt de oboseala, incep sa motai........

    Pierdem o ora si pe aici, acumulatorul ia ceva curent, asa ca planuim reintoarcerea pe canal. Aleg sa nu ma opun curentului in larg ci sa traversez aval pana la malul nostru, iar acolo sa intorc barca si iau Dunarea in piept. Motorasul toarce calm, ajungem aproape de mal, destul de repede, si iau directia amonte, motorul blana insa viteza scade simtitor, inaintam mai greu dar inaintam.  De data asta am mers cam 30-40 minute pana am dat de canal, motorul nu m-a tradat. De aici nimic notabil il las pe Tudor la carma si ne unduim usor aproape 2 ore in amonte spre locul de plecare. 

    Locul a fost frumos, tura a fost memorabila de liniste am avut parte din plin nu ne-a deranjat nimeni si incheim ziua cu soarele apunand de data asta, motiv de inca 2-3 poze.